Cum îți poți întări sistemul imunitar prin consumul de varză kale

Feb 20, 2022

Varza kale este considerată un super aliment pentru că are un conținut ridicat de macro și micronutrienți, raportat la conținutul caloric. Nu este deloc pretențioasă pentru cultivare, fiind una din cele mai vechi legume cunoscute și cultivate de om.  

Era cunoscută în rândul alchimiștilor drept materia primă a alimentelor. 

În România, tendința de a cultiva varză kale este de dată recentă și nu sunt atât de mulți producători astfel încât să găsești cu ușurință în magazine sau piețe acest tip de varză. 

Varza kale și-a câștigat popularitatea în America, când au fost duse campanii de conștientizare a beneficiilor pentru sănătate ale acestei legume, ea fiind în trecut folosită mai mult cu scop decorativ și nefiind introdusă în meniurile restaurantelor. 

Înainte de 2012, se pare că cel mai mare cumpărător al verzei kale era Pizza Hut, care utiliza varza kale nu în salate ci pe post de decor la raionul cu salate diverse, folosind frunzele crețe și tari ale acestei legume pentru rezistența ei și rolul decorativ. 

Făcându-se din ce în ce mai multă reclamă consumului de varză kale, a pus, de altfel, presiune pe fermieri, care au trebuit să investească în producerea unor soiuri organice. 

De avut grijă însă că – la fel ca și în cazul altor legume și fructe pe care le găsim în supermarketuri, varza kale nu este neapărat un produs organic. 

Înainte de a consuma – dacă nu achiziționăm dintr-o sursă sigură că fiind bio sau organică – ideal este să ținem frunzele în apă rece cu bicarbonat de sodiu pentru 15-20 de minute și, înainte de consum, să le clătim bine cu apă. În felul acesta, putem elimina mare parte din pesticidele care poate au fost folosite. 

Varza kale are peste 50 de varietăți, în culori diferite – verde închis, verde deschis, gri-alburii, mov sau violete și frunzele pot fi diferite – crețe, lunguiete, în funcție de soiuri – semințe pe care le poți comanda, de altfel și online și, dacă ești norocos să ai un petec de grădină, le poți chiar cultiva, fiind o plantă nepretențioasă. Găsești pe Internet semințe de soiuri precum Nero di Toscana, Winnetou sau Curly Tintereto. 

Consumul regulat de varză kale nu este pentru oricine. 

Kale are un conținut ridicat de vitamina k care poate interfera cu un medicament numit warfarină (o substanță medicamentoasă cu efect anticoagulant care este utilizată pentru prevenirea trombozei și tromboemboliei). 

De asemenea, consumul ar trebui să fie evitat de persoanele care au alergii la crucifere (varză de Bruxelles, broccoli, conopidă, varză, etc). 

Unele simptome pe care le poți experimenta atunci când consumi prima dată varză kale ar fi balonarea, gazele și constipația – simptome care se pot resimți și dacă consumi la o singură masă o cantitate prea mare de frunze, în special în forma crudă. 

Dacă experimentezi aceste simptome, încearcă pulberea de varză kale provenită din surse organice – pulbere pe care o poți adăuga în supe, smoothie, salate sau diverse mâncăruri gătite.  

Sau, poți găti pentru câteva minute varza kale – trasă la tigaie cu foarte puțin ulei de măsline.  

Sau, poți experimenta chips-urile din varza kale – bucăți de frunze scurse de apă și uscate, stropite cu ulei de măsline si presărate cu puțină sare – preparate la cuptor pâna devin crocante. Poți adăuga aceste chips-uri în salatele tale sau le poți consuma pe post de gustare, între mesele principale. 

De asemenea, poți să fii dezamăgit de textură și de gust, dacă nu ai mai încercat până acum varza kale. Gustul ți se poate părea amărui și textura frunzelor mai aspră. 

Uite însă, mai jos, la câte beneficii poți renunța dacă te lași influențat de prima experiență de consum. 

Ce vei câștiga dacă consumi regulat varză kale (de cel puțIn 2 sau 3 ori pe săptămână)? 

Are doar 50 de calorii la 100 de grame, cu un nivel ridicat de vitamine, minerale, fibre și proteine - varza kale este un aliat de nădejde dacă vrei să slăbești câteva kilograme. 

La această cantitate, are mai mult fier decât greutatea echivalentă a unei fripturi și mai mult calciu decât o cană cu lapte de origine animală.  

Te ajută în detoxifierea organismului, prin îmbunătățirea metabolismului și a sistemului digestiv – vezi aici programul de detoxifiere complet în care găsești 75 de combinații pentru mic dejun, prânz, cină și gustări – inclusiv pe baza de varză kale.  

Probabil știi deja că substanțele aflate în varza kale îți protejează organismul de efectul necontrolat al multiplicării celulare (cancer). Conține indol-3-carbinol care încetinește procesul de înmulțire al celulelor canceroase. Poți introduce în consumul tău regulat câte un pahar de suc obținut din frunze kale, țelină, morcovi, mere și lămâie. 

Pielea ta va avea un aspect luminos (prin conținutul ridicat de vitamina C cu care vine la pachet varza kale). Conține de 4,5 ori mai multă vitamina C comparativ cu spanacul, de exemplu. O cană de frunze de kale (consumată în formă crudă) îți va aduce o cantitate mai mare de vitamina C decât o portocală.

Dacă te interesează detoxifierea pielii, vezi aici un program de detoxifiere pentru 3 zile care va aduce strălucire pielii tale.  

Părul și unghiile tale vor profita la maximum, datorită conținutului de vitamina A. 

Flavonoidele și conținutul ridicat de fier din varza kale ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire a creierului. Reduce, de asemenea, și riscul de accident vascular cerebral.   

Varza kale conține luteină și zeaxantina, care funcționează ca antioxidanți și contribuie la îmbunătățirea vederii. Cu cât este mai închisă culoarea verde a frunzei, cu atât cantitatea de luteină este mai mare, varza kale având cel mai ridicat nivel de luteină dintre toate legumele.  

Dacă ai colesterolul LDL mărit, consumă suc de varză kale zilnic (și redu sau elimină produsele procesate și de origine animală) și vei constata cum scade colesterolul rău și crește cel bun – pentru inspirația ta din fiecare zi, vezi E-book-ul cu 100 de rețete vegane și raw vegan, pentru mic dejun, prânz, cină și gustări.  

Ca o concluzie, nu ezita să cumperi varză kale atunci când o găsești (destul de rar) la supermarketuri (eu am găsit la Lidl, Kaufland, Mega Image) sau prin piețe (sunt 2 producători care cultivă varză kale și o vând în Piața Bucur Obor – dacă ești din București).

De asemenea, poți găsi și comanda varză kale online. 

O poți congela – îți poți pregăti pungi speciale pentru smoothie-ul de dimineață, de exemplu – cu varză kale, căpșuni sau fructe de pădure și banane. 

Descarcă la tine în calculator o rețetă detaliată pe care o poți încerca la una din cinele tale  – CARTOFI COPȚI CU VARZĂ KALE

Fii la curent cu ultimele noutăți!

Vei primi săptămânal un newsletter cu rețete culinare sau informații nutriționale. La abonare, primești gratuit din partea mea un E-book cu 20 de rețete detaliate pesco-vegetariene. 

We hate SPAM. We will never sell your information, for any reason.