Istoria floricelelor de porumb

Nov 24, 2021

Cine nu poftește la floricele de porumb când merge la cinema? Acum aproximativ 100 de ani, când au început floricelele de porumb să fie vândute în interiorul sălilor de cinema, au avut contribuția lor la susținerea industriei cinematografice în State, care intrase în declin ca urmare a Marii Crize din anii 1929.

Întodeauna un snack la îndemâna oricui, floricelele sunt asociate cu amintiri plăcute de pe vremea când mergeam la cinema sau când suntem înconjurați de familie și prieteni și ne uităm împreună la un film la televizor.

Dar care este istoria floricelelor de porumb?

Totul a plecat de la porumb, bineînțeles, care a fost cultivat în urmă cu aproximativ 9000 de ani de populațiile indiene din America de Sud, fiind planta cu cea mai mare importanță economică pentru aceștia. În prezent, porumbul se cultivă pe terenuri şi în condiţii climatice foarte diferite, reușind să fie a 2-a cea mai cultivată plantă pe planetă, după grâu. Porumbul a constituit și reprezintă încă o parte esențială din bucătăria multor culturi de acum mii de ani până în prezent. 

Floricelele de porumb atât de pufoase cum le știm noi astăzi sunt rezultatul a mii de ani de cultivare și încrucișare a diferitelor soiuri de porumb. 

Se pare că peruanii de acum 6.700 de ani obișnuiau să consume floricele de porumb. Boabele de porumb erau de regulă preparate deasupra flăcării, într-un recipient iar în anul 1875 un tip din Kentucky pe numele său Frederick J. Myers a patentat un recipient special pentru prepararea floricelelor de porumb. 

Dar creșterea în notorietate a floricelelor de porumb a apărut o dată cu apariția mașinilor de făcut floricele, care puteau fi cu ușurință transportate de către vânzători. Acest lucru s-a întâmplat în Chicago în 1885, când Charles Cretors a inventat o mașină cu o greutate redusă cu ajutorul căreia vânzătorii pregăteau rapid boabele de porumb cu ulei dar se și deplasau acolo unde găseau cumpărători.

După aceste prime invenții, au apărut în timp și altele care au culminat în anii 1920 - o dată cu deschiderea a peste 20.000 de săli de cinema în State care au atins un record de peste 25 de milioane de vizitatori săptămânali în 1925! 

Dincolo de gustul inconfundabil, mirosul este cel care atrage foarte mult, de asemenea. La un târg de job-uri de acum 2 ani la Sala Palatului, se făcuse coadă de candidați la un stand al unei firme – nu neapărat pentru a-și depune candidaturile ci pentru a obține o pungă cu popcorn care era oferită gratuit potențialilor candidați:)

Când au ajuns floricelele din sălile de cinema în casele oamenilor?

Undeva în anii 1940, când americanii au început să urmărească tot mai mult emisiunile preferate la televizor.

Primul cuptor cu microunde a fost inventat în 1946 iar de atunci până undeva în anii 1980 au mai fost făcuți câțiva pași până la obținerea unor vânzări de 53 de milioane de dolari la floricelele pentru cuptorul cu microunde, conform unui raport al New York Times. 

Începând cu anii 2000, oamenii au început să dea o atenție mai sporită utilizării cuptorului cu microunde, luând în considerare și chimicalele care se adaugă la floricelele de porumb pentru a obține un gust și un miros atât de apetisant - în sensul reducerii utilizării sale în mod intensiv.

Conform unui studiu din 2008, butadiona (cunoscută și ca diacetil) folosită pentru a conferi gustul untos al floricelelor de porumb pe care le cumpărăm de la Mall sau de la magazin, a fost legată de boala Alzheimer și afectarea plămânilor iar pungile folosite la cuptorul cu microunde s-a constatat că au un acid care afectează plămânii (similar cu ce se constată la țigaretele electronice). 

E bine de știut că floricelele de porumb sunt cereale integrale, constituite preponderent din carbohidrați, sărace în grăsimi și bogate în fibre.

 

Porumbul este o sursă importantă de vitamine, minerale, fibre și antioxidanți. Cerereale integrale reduc inflamația din organism, sunt asociate cu longevitatea și cu un risc scăzut de boli cardiovasculare, cancer, diabet și obezitate.

Dar cum mai puțin de multe ori înseamnă mai mult, bineînțeles că există întotdeauna posibilitatea de a alege și de a prepara delicioasele floricele de porumb așa cum făceau și strămoșii nostri – la flacără, într-un recipient acoperit. Poți adăuga scorțișoară sau boia de ardei iute sau dulce. Sau fulgi de drojdie inactivă pentru o aromă de parmezan.

 

Deja dacă adaugi sare, ulei sau alte grăsimi și depășești o cantitate de 25-30 grame / porție, gustarea ta delicioasă se va transforma într-o bombă calorică greu de controlat. O porție de 30 de grame de floricele de porumb are aproximativ 120 de calorii (dacă nu adaugi ulei sau alte grăsimi). Spre comparație, o pungă mare de floricele pe care o cumpărai de la cinema conține în jur de 1400 de calorii si peste 5 grame de sare (!!).

În concluzie, popcorn-ul reprezintă o gustare sănătoasă, dacă o prepari acasă, făra sare si grăsimi. 

Găsești punguțe cu boabe de porumb fie la plafar sau în supermarket-uri sau pe diverse site-uri pe net de unde le poți comanda. 

 

 

 

Fii la curent cu ultimele noutăți!

Vei primi săptămânal un newsletter cu rețete culinare sau informații nutriționale. La abonare, primești gratuit din partea mea un E-book cu 20 de rețete detaliate pesco-vegetariene. 

We hate SPAM. We will never sell your information, for any reason.